Mortal Kombat X Review: Final Round, Fight!

Mortal Kombat X Review: Final Round, Fight!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mortal Kombat este fără îndoială cea mai cunoscută serie de jocuri cu lupte, chiar dacă poate nu și cea mai apreciată la nivel competitiv. În timp ce concurența, de cele mai multe ori de proveninență asiatică, s-a concentrat pe sisteme de luptă complexe și echilibrate, Mortal Kombat a preferat o anumită doză de simplitate și accesibilitate, complementată de o poveste și un univers mult mai bine dezvoltate, acompaniate, evident, de o doză exagerată de violență.

Formula s-a dovedit a fi una de succes, la mai bine de două decenii de la apariția primului titlu al seriei Mortal Kombat dovedindu-se a fi la fel de relevant precum a fost și la începutul anilor ”90. Astfel, nu mai miră pe nimeni că seria a ajuns la cel de-al zecelea titlu oficial – Mortal Kombat X, joc asupra căruia ne vom opri în cadrul acestui articol.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

După cum aminteam mai sus, jocurile Mortal Kombat au avut întotdeauna o poveste solidă, mult peste ce încercau să ofere titlurile concurenței. Să nu uităm totuși că am avut parte de filme Mortal Kombat, un serial TV, ba chiar și desene animate din această franciză. Un adevărat pas înainte din acest punct de vedere l-a facut precedentul titlu Mortal Kombat din 2011 (alintat și MK9, deși nu a purtat niciodată această denumire în mod oficial).

În MK9, Ed Boon și echipa sa de la NetherRealm Studios a hotărât să respună povestea din trilogia inițiala a seriei într-un Story Mode extins, care combina secvențele cinematice cu luptele propriu-zise într-un mod care a dat de gândit restului producătorilor de astfel de jocuri, impunând un nou standard în domeniu. Ei bine, o primă veste bună este că Mortal Kombat X continuă fix in aceeași direcție.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Astfel, MKX este o continuare directă a evenimentelor din precedentul joc și poate fi considerat o reimaginare a evenimentelor din Mortal Kombat 4, lumea așa cum o știm aflându-se de această dată sub amenințarea lui Shinnok, un Elder God decăzut, susținut de Quan Chi și armata sa de morți vii. De cealaltă parte a baricadei, evident, se află Raiden și armata sa de luptători pământeni, din care nu lipsesc personaje clasice precum Johnny Cage, Sonya Blade sau Sub-Zero. Totuși, așa cum MK9 nu a fost o copie xerox a primelor trei jocuri din serie, nici MKX nu încearcă să reproducă exact Mortal Kombat 4. Dimpotrivă, avem parte de personaje complet noi, atât în tabăra Outworld-ului, condus acum de Kotal Kahn și servitorii acestuia, dar și în tabăra pământenilor, ajutați de o nouă generație de luptători: Cassie Cage (fiica lui Johnny și a Sonyei), Takahashi Takeda (fiul lui Kenshi), Kung Jin (vărul lui Kung Lao) și Jacqui Briggs (fiica lui Jax).

Per total, se creează un amalgam de vechi și nou, debutanții luptând cot la cot cu personajele clasice (sau klasice?) ale seriei într-un Story Mode care reușește să împingă povestea către un deznodământ neașteptat (vă recomand cu căldură să așteptați până după credits-urile de la final pentru a afla în ce direcție o va lua MK în viitor). Totuși, povestea din MKX este sensibil mai scurtă decât cea din MK9 (aproximativ 4-5 ore pe dificultate normală), lucru oarecum de înțeles având în vedere că nu încearcă să reproducă firul epic a nu mai puțin de trei jocuri precedente. De asemenea, pe parcursul acestui Story Mode își fac apariția și câteva secvențe de tip QTE (quick time events), a căror aport la experiența finală este chestionabil.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Introducerea unei noi generații de „kombatanți” nu este însă singura inovație pe care o aduce Mortal Kombat X. Astfel, fiecare dintre cei 25 de luptători (dintre care un personaj este deblocat terminând Story Mode-ul, iar Goro trebuie activat folosind codul prezent în cutia jocului) are câte trei variațiuni. Ed Boon și echipa sa au încercat ceva similar și în „generația PlayStation 2” a seriei (MK Deadly Alliance, Deception și Armageddon), însă atunci fiecare personaj avea mai multe stiluri de luptă complet diferite, între care se putea comuta în timp real pe parcursul unui meci.

Variațiunile personajelor din Mortal Kombat X sunt mult mai simple, dar și mai eficiente. Astfel, atacurile de bază rămân în mare parte nemodificate pentru fiecare dintre cele trei variațiuni ale unui luptător, diferențele regăsindu-se însă în cadrul mișcărilor speciale și a posibilităților pe care acestea le oferă în realizarea de combinații de lovituri (combo-uri). Spre exemplu, variațiunea Ninjutsu a lui Scorpion îi oferă acestuia acces la atacuri cu sabiile din dotare, în timp ce variațiunea Inferno poate chema „ajutoare demonice” din NetherRealm. Astfel, fiecare își va găsi o variațiune preferată, pe care o va putea schimba, la nevoie, păstrând totuși avantajele unui personaj familiar.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Sistemul de luptă în sine păstrează fundația solidă pusă de MK9, aducând o serie de noutăți, precum opțiunea de a fugi spre oponent, dar și o bară de stamina care limitează într-o anumită măsură posibilitățile de mișcare rapidă. Vă recomand să completați tutorialul din MKX înainte de a trece la lucruri mai serioase, acesta oferind detalii despre câteva trucuri nu atât de evidente la prima vedere (cum ar fi introducerea obiectelor din decor cu care se poate interacționa, la fel ca în Injustice: Gods Among Us). Din acest punct de vedere, Mortal Kombat X este probabil cel mai complex joc al seriei, păstrându-se totuși destul de ușor de abordat și pentru începători.

Nu lipsește nici Training Mode-ul extins, în care puteți programa AI-ul în așa fel încât să execute mișcările de care aveți nevoie pentru a vă antrena corespunzător, experimentarea în acest mod fiind imperativă pentru cei care vor să stăpânească cu adevărat sistemul de combo-uri din Mortal Kombat X. Și pentru că tot veni vorba de Training Mode, MKX nu duce lipsă de moduri de joc, pe lângă poveste și obisnuitul Arcade Tower revenind Test Your Might și Kustom Kombat (meciuri cu numeroase modifiere – cad bombe din cer, personajele își încarcă viața în timp, lasere traversează ecranul etc.).

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

De asemenea, Challenge Tower-ul din MK9 a fost înlocuit de așa-numitele Living Towers, serii de lupte cu sau fără modifiere ce se updatează la anumite intervale de timp, mereu existând ceva nou de încercat. Spre exemplu, în săptămânile scurse de la lansarea jocului, în Living Towers am putut încerca o mini-campanie alături de Goro, o reproducere a Arcade Tower-ului din Mortal Kombat 1 (inclusiv lupta secretă împotriva lui Reptile) sau un tower bazat pe personajele din MK9. Foarte curând, vom putea juca (gratuit) într-un astfel de Living Tower și cu Jason Voorhees, primul personaj DLC ce urmează să fie lansat pentru MKX. Din păcate, MKX nu mai include modul de luptă Tag, luptele desfășurându-se acum exclusiv între două personaje.

O altă noutate adusă de MKX este introducerea unui meta game: Faction Wars. Încă de la pornirea jocului, proaspătul deținător de Mortal Kombat X este invitat să se alăture unei facțiuni din universul MK: Lin Kuei, Special Forces, White Lotus, Brotherhood of Shadow sau Black Dragon. Apoi, mai toate acțiunile desfășurate în joc îți aduc, pe lânga obișnuitele Koins, și puncte de experiență în această facțiune, avansarea în nivel deblocând atât elemente de personalizare ale profilului online (care, la rândul lor, aduc variate bonusuri), cât și Faction Kills suplimentare (este vorba despre un soi de Fatalități alternative caracteristice fiecărei facțiuni).

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Câteodată, au loc „invazii” din partea diverselor dimensiuni din universul MK (Outworld, NetherRealm etc.); pe parcursul acestora, se pot câștiga Koins și experiență suplimentară luptând împotriva unui ladder de „invadatori” sau chiar a Invansion Boss-ului, o versiune extrem de rezistentă a unui personaj clasic. Odată invazia respinsă, se calculează la nivel global ce facțiune a strâns cele mai multe puncte, iar acea tabară este declarată câștigătoare. Din păcate, se pare că doar cei care fac parte din Lin Kuei sau White Lotus (cele mai populare facțiuni) au șanse de a „câștiga” o astfel de invazie. Totuși, se poate schimba oricând facțiunea, cu prețul resetării punctelor de experiență acumulate.

Pe lângă Faction Wars, nu lipsesc nici modurile clasice de joc Online, cum ar fi confruntările Versus ranked/unranked sau modul King of The Hill. La acest capitol avem parte și de vești bune, dar și de neajunsuri evidente. Partea bună a componentei online este că, odată „cuplat” cu un adversar, lucrurile merg bine, pe parcursul a câteva zeci de meciuri online jocul fiind responsiv, fără probleme evidente de lag. Din păcate, conectarea la componenta online durează exagerat de mult și are loc după fiecare meci ranked sau atunci când schimbi adversarul în mod unranked. Practic, ajungi să aștepți în meniul de conectare mai mult decât joci efectiv. De asemenea, nici matchmaking-ul nu este strălucit, situațiile când ești cuplat, ca începător, cu jucători cu serii de câte 200 de victorii de la rând nefiind deloc neobișnuite în MKX.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Aduceam aminte că mai fiecare acțiune din joc (finalizarea unei lupte, obținerea unei victorii, executarea unei fatalități sau a unui combo spectaculos etc.) te răsplătește cu o anumită sumă de Koins. Acestea pot fi cheltuite mai apoi în Krypt, locul în care se ascund mai toate secretele jocului: costume suplimentare, fatalități și brutalități noi (da, în MKX revin brutalitațile, mult mai greu de executat, descoperirea și realizarea acestora fiind adevărate delicii pentru fanii seriei), artwork-uri și informații despre fiecare luptător și decor în parte.

Mai mult, Krypt-ul este conceput acum ca un joc în sine, un soi de dungeon crawler first person în care trebuie să explorezi, să lupți împotriva a tot felul de animale amenințătoare, să descoperi și să folosești item-uri pentru a avansa și, evindent, să deblochezi mormintele ce ascund secretele jocului. Este de departe cel mai reușit mod de joc secundar din MKX și cel mai bine întemeiat motiv să joci în fiecare zi câte puțin, să strângi Koins și apoi să revii în Krypt pentru a debloca noi lucruri.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Și totuși, cineva în management-ul publisher-ului Warner Bros. Interactive Entertainment s-a gândit că ar fi o idee bună să ofere, drept DLC plătit, deblocarea întregii Krypte. Nu numai că acest „feature” are un preț obscen (20€), însă strică și plăcerea de a te bucura de sentimentul de explorare și descoperire de lucruri noi, dar și ruinează întreaga idee de a juca cât mai mult, pentru deveni cât mai bun și, logic, de a primi secrete drept răsplată pentru aceste realizări.

Din păcate, Krypt-ul nu este singura componentă din MKX în care producătorii încearcă să-ți bage pe gât microtranzacții. Nu ești în stare să realizezi o simplă înșiruire de butoane pentru realizarea unei fatalități (chiar dacă acestea sunt MULT mai simple decât erau în MK1-3, spre exemplu)? Nicio problemă, plătește-ne 5€ și îți dăm 30 de „easy fatalities”, pentru realizarea cărora trebuie să apeși doar două butoane în același timp.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Bineînțeles, poți evita complet executarea de astfel de fatalități „pe bani”, însă este de-a dreptul deranjant că, atunci când pui pauză pentru a consulta lista de mișcări speciale, în mod implicit îți sunt afișate combinațiile pentru fatalitățile plătite, și nu cele clasice. Trebuie să mai accesezi încă un meniu pentru a descoperi combinațiile clasice de butoane ce duc la realizarea acestor mișcări iconice ale seriei Mortal Kombat. La acest capitol putem include și introducerea unui personaj faimos precum Goro în lista de DLC-uri, însă, din fericire, toate exemplarele comercializate la noi în țară conțin, pe moment, coduri ce duc la activarea gratuită a lui Goro.

În ceea ce privește grafica, noul Mortal Kombat X stă foarte bine, mai ales dacă luăm în considerare că jocul rulează la un framerate constant de 60 de cadre pe secundă și rezoluție FullHD 1080p (am avut la dispoziție la test versiunea pentru PlayStation 4). Design-ul personajelor pare ceva mai „uman” decât în MK9, favorizând oarecum realismul în detrimentul look-ului stilizat, iar fatalitățile sunt parcă mai detaliate ca niciodată.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

De altfel, în timpul atacurilor de tip X-ray, precum și a fatalităților, framerate-ul scade în mod dinamic la 30 fps, lucru menit să crească dramatismul, dar și nivelul de detaliu al personajelor, atunci când sunt admirate de aproape. Personal, am considerat această tranziție extrem de naturală și nu m-a deranjat absolut deloc în timpul gameplay-ului. Din păcate, nu la fel de bine se prezintă versiunea pentru PC a jocului, ce suferă în continuare (chiar și după apariția mai multor patch-uri) de căderi inexplicabile de framerate, de corupții grafice, crash-uri și multe alte probleme legate de optimizarea deficitară pentru PC.

Cât despre sunet, Mortal Kombat X este unul dintre cele mai reușite jocuri ale seriei la acest capitol: fiecare personaj are acum o voce cât se poate de potrivită caracterului acestuia (Shinnok este interpretat de Troy Baker, spre exemplu), există numeroase replici introductive pentru orice combinație de luptători, iar modul Story beneficiază de cea mai bună interpretare pe care am auzit-o într-un astfel de joc.

Mortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Mortal Kombat XMortal Kombat X

Muzica și vocea announcer-ului au rămas la fel de „delicioase”, iar luptele sunt acum condimentate de tot felul de replici venite din partea celor două personaje care iau parte la confruntare. Totuși, parcă îmi lipsesc anumite elemente, cum ar fi anunțarea câștigătorilor după fiecare rundă (nu doar la sfârșitul meciului), precum și faimosul „Toasty!”, care nu-și mai face apariția în MKX.

După cum probabil v-ați putut de seama din această prezentare, Mortal Kombat X poate fi considerat un demn urmaș al seriei și, fără îndoială, cel mai complex și echilibrat joc al celor de la NetherRealm Studios de până acum. Deși trebuie tras un semnal de alarmă în legătură cu stângăciile din modul online, precum și „obsesia” producătorilor cu microtranzacțiile, sistemul de luptă extins, introducerea variațiunilor, debutul unei noi generații de personaje, dar și Krypta „generoasă” fac din Mortal Kombat X o prezența obligatorie în colecția oricărui pasionat de astfel de jocuri.

Mortal Kombat X

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×